Veronica Cosman

Veronica Cosman

Cu ochii pe mine

Recunoști acel moment când ai TOT, dar în interiorul tău există un gol pe care nu știi să îl definești?
Atunci când spui că ești împlinit pentru că ai un loc de muncă bun, un acoperiș deasupra capului, o familie frumoasă, liniște în casă și totuși, o umbră interioară nu te lasă să trăiești plenar, ca o buclă persistentă care iți înghite bucuria, iți absoarbe vitalitatea și existența devine mecanică, monotonă, sumbră, banală, chiar mediocră?
Abia in acel moment am înțeles că viața ‘trebuie’ să fie mai mult și mi-am promis că voi face tot ce e omenește posibil să identific nefericirea care îmi lua fericirea.

În 2015 am intrat în contact cu lumea minții și am absolvit Metoda Silva. Nu a fost revelator, ci doar o formă de a îmi întâlni curajul prin amuzament: chiar reușeam să mă intorc din drum fără să îmi meargă prost toată ziua sau să scot gunoiul noaptea făra să mă urmărească ghinionul.
În anii care au urmat m-am perfecționat în terapiile Theta Healing unde am învățat să (mă) susțin prin deprogramarea mentală.

Dorința interioară de mai bine m-a aruncat în vâltoarea căutării și astfel am studiat concepte de spiritualitate, psihologie, dezvoltare personală, dans energetic.

Pășeam încet pe un tărâm greu de explicat în cuvinte, iar abilitățile mele extrasenzoriale se manifestau tot mai ușor…fetița cu “gura aurită” era din nou aici, iar eu nu mai puteam sa neg, precum in adolescență, activarea clarsimțurilor mele. Firește că le-am ascuns, eram diferită si tot ce e diferit e respins. Așa am început să cercetez aspecte legate de suflet in Bibliotecile Akasha si am descoperit profunda disimulare pe care învățăturile vieții m-au determinat să o trăiesc și cât de plăcut se simte viața trăită în conectare cu sine. M-am dăruit total mie și am continuat să sap, am practicat și am ajuns la concluzii și practici pe care imi doresc să le împărtășesc cu tine.

Am îmbrățișat călătoria înțelegând că viața în sine e un proces terapeutic: descoperire, transformare, echilibrare, acceptare…toate în raport cu sine.

Cum te sustin

01

Viața în sine este un proces terapeutic, însă e necesar să ne lăsăm ghidați de aspectele subtile ale ființei pentru a ne putea defini, în sfârșit, propriile nevoi. Totul curge spre binele nostru suprem, însă în percepția noastră decurge ca fiind anevoios, dureros, poate chiar chinuitor.

02

Sunt doar tipare, programe mentale generate de traume, moșteniri, fidelități și uneori e dificil să ințelegem și să acceptăm responsabilitatea propriei vieți.

AICI și ACUM e momentul tău, acel moment în care (te)alegi conștient și decizi sa experimentezi viața din tot ceea ce NU ȘTII că EȘTI. Tot ce ai de făcut e să vrei să te VEZI, dincolo de cine crezi că ești și cum crezi că trebuie să fii.

M-aș numi mai degrabă căutător, pentru că asta am făcut, m-am căutat pe mine printre mormane de ce-uri, amintiri dureroase, rușini și umilințe, răni, frici, neputințe, blocaje, să pot elibera, puțin câte puțin, versiunea simplă, unică, acordată cu ființa care sunt, făra de etichete, condiționări și frici.

Mi-am spus DA! mie însămi și am spus DA! vieții știind cu certitudine că împlinirea există dacă îmi dau voie să mă văd în adevăr, dincolo de mormanele care mă acopereau de zeci de ani.

Dacă ne-am regăsit aici, înseamnă că nu ești singur…ai ajuns într-un spațiu creat din iubire pentru toți căutătorii, ca mine și ca tine, un spațiu de blândețe, zâmbete autentice, funcționalitate fără limite, în iubire, acceptare, conectare. Îți multumesc!

Programele mele

Misiunea ta prin Realinierea Sufletului

Citiri in Registrele Akashe
Programează

Citiri intuitive,dans energetic și curătări energetice

prin scanarea câmpurilor
Programează

Terapii Theta Healing, reprogramare mentală

prin accesarea undelor cerebrale theta
Programează

Te primesc cu brațele deschise pentru a te (re)alinia cu darurile divine ale sufletului tău. Cu ajutorul informațiilor obținute din Registrele Akashe, cele mai ascunse tipare negative, care crează dizarmonie și lipsă în viața ta îți sunt relevate, iar tu poți aduce claritate și înțelegere deplină a succesului sau eșecului din existența ta de până acum, poți echilibra felul în care ai ales până acum să te exprimi ca ființă umană și poți acționa diferit, pentru ca experiențele tale să fie ALEGERI CONȘTIENTE generatoare de bucurie și prosperitate.

Veronica Cosman

Adresează-mi o întrebare

Ședințele se programează la numărul de telefon, WhatsApp 0750680262 sau pe adresa de email.

Întâlnirile vor avea loc online.